Evenimente


Saptamana Scoala Altfel

În cadrul Săptămânii „Școala Altfel”, pe data de 15 aprilie 2019, clasa a VII-a A, alături de clasa a VII-a B, realizează o excursie în Târgu Mureș, unde vizitează Grădina Zoologică locală, castelul medieval și vizionează un film la cinematograf. Excursia a fost organizată de prof. Aftenie Diana și prof. Solomon Adrian Ioan, participând și cadrele didactice: Oltean Florin Ionică și Lauran Mihaela, în calitate de profesori însoțitori

În 19 aprilie 2019, alături de colegii din catedra de limbi moderne, Anușcă Adriana, Seicean Daiana și Popa Laura, prof. Adrian Solomon a organizat concursul școlar „Spelling Bee”, la care au participat elevi din mai multe clase, atât din ciclul primar, gimnazial cât și liceal;

În data de 21 aprilie 2019, prof. Adrian Solomon a participat alături de colectivul clasei a VII-a A, la o excursie/drumeție locală, prilej cu care s-au vizitat mai multe obiective turistice locale (Crucea lui Iancu, Teiul lui Eminescu, Parcul Avram Iancu, Câmpia Libertății), dar și postul local de radio – Radio Blaj, la invitația senior editorului, Goga Nicu.

***

Una din activităţile realizate în săptămâna cu programul Şcoala Altfel face parte dintr-un proiect lărgit, având diverse momente specifice celebrărilor de peste an. Elevii claselor a III-a A, a III-a B şi a III-a C, au învăţat o poezie şi au realizat un panou cu desene şi obiecte din hârtie celebrând primăvara – „Spring Is Here”. Îndrumător prof. Adriana Anuşcă

***

Saptamana Colegiului

Se sarbatoreste – potrivit unei hotarari a Consiliului de Administratie din 2006 – in a doua saptamana din luna mai a fiecarui an.

Prilejuieste organizarea unor manifestari culturale, stiintifice, sportive si de divertisment ce se adreseaza nu doar elevilor si cadrelor didactice ale colegiului, ci si invitatilor speciali: membri ai comunitatii locale, reprezentanti ai agentilor economici, oficialitati, elevi si cadre didactice din institutiile de invatamant blajene sau judetene.

Printre manifestarile devenite traditionale in cadrul acestei sarbatori, se numara: SEARA OLIMPICILOR (in cadrul careia sunt premiati elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele si concursurile desfasurate in cursul anului scolar, precum si dascalii care i-au pregatit), CUPA «INOCHENTIE MICU CLAIN» (care reuneste competitii si evenimente sportive diverse), ZIUA PORTILOR DESCHISE (prilej de popularizare a ofertei educationale proprii in randul elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a care studiaza la scolile din zona Blaj), MECIUL DE FOTBAL PROFESORI-ELEVI (asteptat cu real interes atat de elevi, cat si de profesori), ORA ELEVULUI: «AZI ELEV, MAINE PROFESOR» (eveniment in cadrul caruia elevii au posibilitatea de a cunoaste nemijlocit responsabilitatile muncii la catedra si de a-si forma o atitudine pozitiva fata de propriii profesori).

Saptamana festiva a scolii culmineaza cu ziua Colegiului National „Inochentie Micu Clain” Blaj, celebrata in ziua de vineri a respectivei saptamani. Este un prilej de mare sarbatoare pentru elevii si angajatii institutiei noastre de invatamant, eveniment care se marcheaza prin manifestari speciale.

Activitati in cadrul SAPTAMANII COLEGIULUI „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ, editia I (mai 2006) si editia a II-a (mai 2007):

  • expozitii de carte;
  • expozitii de desene realizate de elevi;
  • expozitie florala;
  • simpozioane si sesiuni de referate pe discipline/catedre;
  • Spring Day;
  • experimente de fizica, chimie, biologie;
  • spectacol organizat de elevii colegiului la Centrul Cultural „Iacob Muresianu” Blaj;
  • carnaval pentru elevii claselor I – IV;
  • Cupa „Inochentie Micu Clain”;
  • concursuri si intreceri de biciclete, desene pe asfalt etc., destinate prescolarilor si scolarilor mici (in cadrul Cupei „Inochentie Micu Clain”);
  • meciul traditional de fotbal profesori-elevi;
  • Seara olimpicilor (pizzeria BOEMA)
Ziua pensionarului

Ziua de 12 octombrie este o zi speciala in viata institutiei noastre. Declarata prin Regulamentul intern drept „Ziua Pensionarului” (data respectiva fiind fixata inca de la editia inaugurala, prin hotarare a Consiliului de Administratie), aceasta zi prilejuieste o intalnire de suflet intre fostii angajati ai scolii si actualii salariati ai institutiei de invatamant. Reuniunea reprezinta un moment de bilant al realizarilor scolii din ultimul an si de evocare a momentelor placute din vasta experienta didactica a profesorilor pensionari.

In fiecare an – cu incepere din 2005 – evenimentul reuneste fosti dascali ai prestigioasei unitati liceale blajene, carora li se alatura unii dintre actualii profesori si elevi, animati de dorinta de a-si exprima recunostinta fata de slujitorii catedrei ce au pregatit pentru viata generatii intregi de elevi si, totodata, de a invata „secretele meseriei” de la marii maestri ai modelarii omului prin cuvant. Manifestarea este insufletita de discutii cordiale, emotionante sau nostalgice, precum si de scurte programe artistice sustinute de elevii colegiului.

Festivitatea de absolvire

Initiata in anul 2006, la propunerea directorului Colegiului National „Inochentie Micu Clain” Blaj, festivitatea de absolvire constituie un eveniment major din viata elevilor, a parintilor, a cadrelor didactice si a intregii comunitati locale. Manifestarea este organizata in ultima zi de miercuri a anului scolar si presupune un ceremonial aparte, derulat atat in scoala, cat si la Centrul Cultural „Iacob Muresianu” Blaj.

Absolventii colegiului marcheaza intr-un mod original terminarea liceului: timp de cateva zeci de minute, tinerii defileaza pe principala artera a municipiului, sub privirile emotionate ale asistentei, iar orasul rasuna de acordurile imnului „Gaudeamus”. Acest tip de manifestare incearca sa creeze o punte intre elementele incontestabile de traditie ale colegiului si ideea de modernitate, plasand scoala in centrul atentiei comunitatii locale si dand astfel amploarea cuvenita evenimentului.

Defilarea de la scoala pana la Centrul Cultural „Iacob Muresianu” continua cu serbarea de absolvire. Directorul colegiului inmaneaza Diplomele de Merit absolventilor cu cele mai mari medii de la profiluri pedagogic, uman si real, iar apoi titlul de „Sef de promoţie” si Diploma „Inochentie Micu Clain” absolventului cu cea mai mare medie. De asemenea, sunt recompensati cu premii, diplome si aprecieri toti cei care se remarca – prin rezultate foarte bune la invatatura si purtare – pe parcursul clasei a XII-a.

Ziua educației

Nuanțări pertinente ale educației interculturale

Data: 4 octombrie 2019

Simpozion de matematică şi informatică dedicat Marii Uniri

Lansare de carte

          Data: 29 noiembrie 2019

          Sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a găzduit un eveniment cu dublă semnificaţie: Simpozionul dedicat Marii Uniri și lansarea culegerii de probleme <<Concursul de matematică “Mircea Ganga” 10 ani (2010-019)>>. Evenimentul, care s-a bucurat de o participare numeroasă, a reunit, pe lângă dascăli şi elevi ai colegiului, şi invitaţi din partea Primăriei Municipiului, doamna viceprimar Livia Mureşan, şi a Asociaţiunii ASTRA – Despărţământul ”Timotei Cipariu” - Blaj, domnul președinte inginer Ioan Mihălţan.Întâlnirea a fost prezidată de domnul prof. univ. dr. Dumitru Acu, de la Universitatea ”Lucian Blaga” - Sibiu, care, aşa cum a făcut timp de un deceniu, a răspuns şi acum cu entuziasm invitaţiei, şi de directorul şcolii, prof. Ioan Tomoiagă, alături de doamna prof. Romanţa Ghiţă care, aşa cum foarte bine a numit-o domnul director, a fost, în tot acest timp, „sufletul concursului”.

          După cuvântul de deschidere rostit de directorul colegiului şi intervenţiile invitaţilor, domnul prof. Acu, cel care semnează şi prefața culegerii de probleme, a prezentat o interesantă expunere despre matematicienii români care au contribuit la realizarea Marii Uniri.

          Și dacă anumite teme din matematică, expuse cu plăcere de profesori pasionați, pot stârni interesul învățăceilor pentru studiu, d-nii prof. Ciprian Cipariu și prof. Ioan Ghiță s-au străduit să le găsească pe acelea. Șirurile recurente sau probleme de la examene de admitere la facultate şi metode de rezolvare a acestora au constituit teme ale lucrărilor prezentate în cadrul simpozionului, devenite apoi subiecte de discuții aprinse între elevi chiar și după încheierea evenimentului.

          Ce se poate realiza din pasiune, cu efort şi răbdare, ne-a demonstrat elevul Andrei Nicoară, din clasa a XI-a A, care a reconstituit în Minecraft imaginea fidelă a şcolii noastre, stârnind admiraţia auditoriului şi impresionând prin atenţia la detalii şi meticulozitatea cu care a redat exteriorul şi interiorul clădirii.

          Legătura dintre matematică, informatică și științele umaniste a constituit subiectul lucrării prezentate de prof. Adriana Zaharia, cu titlul ”Divide et impera vs. Conecta et impera”, care a făcut referire la abordarea inter-, trans- şi pluridisciplinară a conţinuturilor predate în şcoală, în vederea pregătirii elevului pentru practica socială care nu cunoaște probleme unidisciplinare, ci reclamă deschiderea și comprehensiunea spre și pentru toate domeniile cunoașterii.

          Cel mai intens moment l-a reprezentat vizionarea lucrării ”Quod erat demonstrandum”, care a trezit celor din sală emoție, bucurie și aducere-aminte la evocare în imagini a celor 10 ani de concurs, realizate de prof. Romanța Ghiță. Ne-am amintit de zilele în care comisia de elaborare a subiectelor și baremelor şi comisia de tehnoredactare au lucrat până târziu în noapte, am revăzut premiile şi premianții, voluntarii, sponsorii, oamenii dragi care au participat la realizarea acestei frumoase competiții. Şi cum în fiecare an afișele de promovare sunt realizate de elevi ai colegiului pasionați de informatică, fiecare afiş revăzut ne-a dus cu gândul la o anumită ediţie a concursului, cu oamenii şi întâmplările ei, cu problemele şi rezolvările ei....

          Culegerea realizată și lansată cu această ocazie este un bun prilej pentru a adresa mulțumiri pentru implicare tuturor celor care, în calitate de organizatori, corectori, sponsori sau participanți, ne-au fost alături și ne-au sprijinit. Culegerea oferă subiectele celor 10 ediții de concurs și rezolvările acestora, facilitând pregătirea elevilor la matematică în vederea participării la următoarele ediții.

          Omagiu şi recunoştinţă mai ales celui care a adus împreună toate acestea, matematicianul în cinstea căruia am realizat concursul, fost elev al colegiului nostru, Mircea Ganga. Și cum drumul către succes e diferit pentru fiecare dintre noi, organizatorii speră ca participarea la concursul de matematică să ofere participanților atât motive de a obține un premiu, cât și de a rezolva probleme de matematică.

          Ce-am face toată ziua dacă nu am avea probleme?